Cauta rapid aici ↑

SERVERUL WWW, ADRESELE IP SI DOMENIILE

SERVERUL - COMPUTER SAU PROGRAM

Termenul server este foarte des corelat cu computerul. Vorbind despre deschiderea unui cont pe server, ne gandim de obicei la o munva prestata de administrator in scopul punerii la dispozitia noastra a suprafetei discului si permiterii unui acces autorizat catre serviciile alese. Trebuie insa sa avem in vedere faptul ca singur, computerul nu este capabil sa realizeze toate aceste operatii. Este obligator instalarea sistemului de operare si a programelor de functionare pentru ca acest sistem sa execute comenzile dorite si sa fie folositor.

Printre programele care permit impartirea si folosirea in comun a resurselor sistemului exista serverul de servicii. In aceasta clasa de programe putem gasii serverul de posta electronic (numit si server de e-mail), adica programe care sunt raspunzatoare de trimiterea si primirea mesajelor electronice. In cazul sarcinilor care revin serverelor de e-mail intra si punerea la dispozitie de la distant a mesajelor salvate in contul utilizatorului.

O alta clasa de servere care ne intereseaza in mod special, sunt serverele WWW. Este vorba despre programe care administreaza documentele hypertext adunate in foldere diferite pe disc si care la cererea programelor-client pun la dispozitiile informatiile conform cu regulile de acces stabilite de catre propietarul resurselor. Am mai putea enumera servere pentru diferite servicii, printre altele, cele care ofera stiri si alte noutati din retea, precum si de transfer a fisierelor (FTP). Fiecare dintre ele este un program care raspunde de realizarea anumitor sarcini caracteristice si de punerea la dispozitie a resurselor sistemului propriu.

Nu este o greseala atunci cand denumim server computerul in care avem deschis contul propriu, dar trebuie sa avem in vedere ca de realizarea serviciilor raspund operatiile effectuate de acel computer. Intr-un singur sistem pot sa lucreze simultan multe servere care pun la dispozitie diferite servicii si resurse. Serverele de servicii pot fi instalate atat pe computere, avand o imensa putere de calcul. Posibilitatea folosirii de la distant a resurselor care sunt puse la dispozitie de catre un server anume necesita existent unui mediu de comunicare care sa lege clientul de server. Cel mai adesea este o retea de computer construita pe baza unor retele de fibra optica si cabluri de metal, dar din ce in ce mai des putem gasi solutii care se bazeaza pe tehnologiile de transmisie fara cablu.

PROTOCOLUL HTTP

Trecand la descrierea protocolului HTTP trebuie sa amintim ca va fi vorba despre acea parte a cunostintelor despre site-urile pe care o cunosc mai in amanunt, de obicei, numai acei utilizatori ai Internetului care construiesc programe de tipul client-server. Din punctul nostru de vedere, cunoasterea HTTP va va imbogati cunostintele in legatura cu mecanismele de functionare a sistemului WWW.

HTTP este protocolul care defineste principiile de comunicare in sistemul WWW. Schimbul de informatii care are loc intre programul de pe Internet si serverul WWW se bazeaza pe regulile si sintaxa HTTP. Protocolul defineste in mod precis formatul cererilor transmise serverului si codurile raspunsurilor acestuia. Cunoscand protocolul HTTP, trebuie sa amintim si tipurile de date folosite in tranzactiile care au loc intre servere si clientii WWW.

TRANZACTIILE HTTP

Cererile programelor client si raspunsurile serverului se compun in general din trei parti: cereri sau raspunsuri, partea titlului (antetul) si continutul documentului trimis. Prima parte apare tot timpul, insa partea de titlu si sirul de date pentru interpretat sunt elemente optionale (facultative). Cererile clientului sunt denumite metode si definesc modul de apelare la server, precum si modul de transmitere a datelor care trebuie sa fie interpretate de catre serverul WWW.

In cadrul sarcinilor serverul WWW intra ascultarea pe asa zisul port pentru a sesiza daca apar cereri de la client. Pentru explicarea eventualelor nelamuriri trebuie sa precizam ca portul reprezinta o anumita zona de memorie a computerului identificat prin adresa. Programele-server ale serviciilor de retea vor verifica starea celulelor memoriei conectate cu portul dat si daca se vor gasi acolo date noi, atunci la preluarea urmatorilor bytes de date, serverul va citi comenzile care trebuie realizate. Programul care raspunde de ascultarea sistematica pe portul dat este denumit demon. Denumirea programelor care realizeaza aceste sarcini se termina de obicei cu litera "d", de exemplu httpd.

METODA este comanda protocolului HTTP. Ea reprezinta informatia pentru serverul WWW despre scopul transmiterii comenzii iar in cazul metodei POST reprezinta anuntul ca dupa titlu va urma un sir lung de date transmise catre serverul WWW.

METODELE HTTP

Cunoscand protocolul HTTP, merita sa ne indreptam atentia asupra diferentelor dintre metodele GET si POST. Vizualizand site-urile de pe Internet folosim foarte des aceste metode, adesea nerealizand acest lucru. Fiecare descarcare a unei noi paginii WWW sau transmiterea de date din formular este realizata sub forma unei comenzi transmisa de catre client (browser) catre serverul WWW. Dupa cum stim deja, in fiecare intrebare transmisa catre server este definite o metoda.

Binenteles se poate folosi programul de navigare pe Internet fara a cunoaste aceste metode, insa intelegerea diferentelor privind modul de comunicare a programului de navigare cu serverul WWW are o importanta fundamental pentru persoanele care proiecteaza site-urile de Internet continand formulare si referiri la programe care prelucreaza datele in formulare pe paginile de Internet.

METODA GET

Un mecanism folosit implicit de catre programul de navigare pentru descarcarea documentului este metoda GET. Trebuie sa remarcam ca cererile de tipul GET nu contin partea a treia a intrebarii, adica datele anexate la interpretarea de catre server. Sirul de caractere care reprezinta cererea transmisa catre serverul WWW prin metoda GET nu poate fi mai lung de 256 de pozitii. Acest lucru inseamna ca adresa resursei impreuna cu eventualii parametric de chemare trebuie sa se incadreze in sirul de semen de lungime redusa. Acest lucru nu reprezinta o limitare insemnata in cazul in care este vorba despre adresele documentelor HTML, dar poate reprezenta o bariera in cazul folosirii metodelor GET de transmitere a valorii campurilor formularului catre scriptul CGI. Denumirile si valorile campurilor formularului sunt atunci transmise sub forma de parametric de apelare a scriptului CGI, separati de denumirea programului printr-un semn de intrebare.

METODA POST

Proiectand formulare pe paginile de web, alegem modul de transmitere a datelor din formular catre server si mai departe catre programul care le va prelucra. Metoda de comunicare cu serverul trebuie sa fie in orice caz deservita de catre scriptul dat. Din cauza lipsei de limitare a lungimii sirului de caractere pe care il putem transmite prin metoda POST, continutul majoritatii formularelor de pe paginile web este transmis catre server cu ajutorul acestei metode. Binenteles ca in afara de aceste metode mai sunt si altele insa acestea doua sunt cele mai des folosite.

ADRESELE IP SI DOMENIILE

Munca in retea inseamna de multe ori schimbul reciproc de date intre computere. Pentru identificarea reciproca fiecare dintre ele poseda o adresa unica IP (Internet Protocol). Unul dintre elementele sistemului de adresare corecta si transmitere a adtelor este garantia unicitatii adreselor tuturor computerelor care lucreaza in retea. Adresele IP sunt identificatoare de 4 bytes (32 biti) pe care de obicei ii salvam sub forma a patru numere despartite de un punct, de exemplu: 111.222.11.22. Mai ales la inceput memorarea adreselor computerelor cu care lucram poate fi foarte grea. Din fericire marea majoritate a computerelor poate fi integrate in doua feluri. In afara de adresele IP numerice, de computer pot fi legate denumiri care sunt mai usor de retinut si in acelasi timp permit stabilirea apartenentei computerului dat la o anumita firma, organizatie, scoala etc.

In munca de zi cu zi oameni folosesc adresele simbolice lasand computerele sa faca conexiunea dintre denumirea data si adresa IP corecta. Acest serviciu se numeste DNS (Domain Name Sistem) si este realizat de catre computerele denumite servere DNS. O alta cauza practica, pentru care merita sa folosim denumirile simbolice este variabilitatea adreselor IP. Se intampla ca in urma modernizarii retelelor de computer in firme, administratie, scolii sau ca urmare a schimbari furnizorului de servicii Internet sa se modifice uneori adresele IP ale computerelor in care sunt accesibile anumite date sau servicii pe care dorim sa le accesam. Denumirile simbolice ale serverelor raman de obicei neschimbate. Configurarea corecta a serviciului DNS permite corelarea vechii denumiri simbolice cu noua adresa IP. Aceasta metoda permite utilizatorilor o gasire rapida si cuplarea cu computerul, indifferent de modificarea configuratiei retelei si adreselor IP.

Dupa cum am amintit, cunoasterea denumirii domeniului serverului permite comunicarea cu el indiferent de modificarea adresei fizice IP corespunzatoare unui anume computer. Desi in general, merita sa folosim adresele simbolice pe care le retinem mai usor, cateodata nu putem face nimic daca nu cunoastem adresa IP a computerului pe care dorim sa-l accesam. Defectiunea sistemului DNS sau scoaterea din retea a computerului care ofera acest serviciu poate face ca adresele simbolice sa fie fara folos, pentru ca ele nu spun nimic computerelor care se regasesc reciproc in retea cu ajutorul adreselor numerice IP. Este un motiv pentru care merita sa cunoastem cel putin cateva adrese de computer care asigura serviciul DNS si merita sa ne notam undeva adresele IP ale serverelor pe care le folosim cel mai des.

Unicitatea adreselor tuturor computerelor legate la reteaua Internet necesita reguli clare de repartizare a adreselor si denumirilor domeniului. Actiunile in domeniul repartizari adreselor IP si a domeniilor sunt coordinate la scara globala de catre oraganizatia ICANA (Internet Corporation for Assigned Numbers Authority) iar pana in 1998 de acest lucru sa ocupat IANA (Internet Assigned Numbers Authority). Impartirea adreselor IP a revenit a trei institutii raspunzatoare de repartizarea lor in diferite parti ale lumii ARIN in America si Africa, RIPE in Europa si APNIC in Asia si Pacific. Aceste organizatii realizeaza impartirea adreselor pentru diversi operatori ai retelelor de schelete nationale, precum si pentru marile organizatii care au retele de computer dezvoltate cuplate la Internet cu ajutorul a doi sau mai multi operatori.

REPARTIZAREA ADRESELOR SI DOMENIILOR IN ROMANIA

In Romania, de repartizarea adreselor si inregistrarea domeniului se ocupa ROTLD. Din pacate, in majoritatea situatiilor inregistrarea si mentinerea denumirii proprii a domeniului se face contra cost. Desi in prezent nu este vorba de catre sume imense, ne bucura situatiile care fac exceptie.